Gânduri, muncă și mărgele
Bună dragii mei, Vă scriu după niște zile frustrante și tare ciudate pentru mine. Nu mai știu când este ora 9, când se face de prânz și cum seara ma găsește în pat aproape de ora culcării. Momentan sunt în perioada de creștere a fetiței mele, de când m-am angajat de la 22 de ani am muncit fără pauză, adică am avut un serviciu stabil și nu am stat acasă nu atât de mult din pricina banilor. Când stau acasă timpul mi se pare că zboară, nu ai productivitate, te simți inutil, sătul de aceleași treburi zilnice, care țin de gospodărie. Mi se pare un regres total și un moment propice pentru îndobitocire. Nu vreau să lezez alte persoane, eu vorbesc aici strict de mine, de felul meu de a fi. Poate altcineva își găsește plăcerea în astfel de context și de mediu. Nu vreau să spun că nu îmi place să gospodăresc sau să gătesc sau să fac lucruri de această natură pentru familia mea, dar simt puțin că dacă fac doar astea deja m-am pierdut pe mine și am devenit un om care face lucrurile automat, robot